Ministerul Muncii și Protecției Sociale a găzduit o delegație a Confederației Sindicatelor din Republica Slovacă

Pe 24 februarie curent, o delegație a Confederației Sindicatelor din Republica Slovacă (KOZ SR), aflată într-o vizită de lucru la Chișinău, a avut o întrevedere cu Secretarul de Stat al Ministerului Muncii și Protecției Sociale din Moldova, Mihai-Gabriel Ciobanu.

Din partea delegației slovace au participat František Gajdoš, Vicepreședinte al KOZ SR, Michal Nemec, Consilier al KOZ SR, precum și Miroslav Hajnoš, Secretar internațional al KOZ SR și membru al Comitetul Economic și Social European (CESE).

Discuțiile s-au axat pe consolidarea dialogului social în contextul procesului de integrare europeană a Republicii Moldova, cu accent pe schimbul de experiență și bune practici privind cooperarea dintre partenerii sociali și autoritățile publice în domeniul politicilor sociale, precum și pe funcționarea mecanismelor de dialog bipartit și tripartit.

Totodată, părțile au subliniat importanța unui dialog social eficient pentru promovarea reformelor și pentru asigurarea unui cadru de cooperare durabil între Guvern, sindicate și patronate, în conformitate cu standardele europene.

În cadrul întrevederii, Vicepreședintele KOZ SR, František Gajdoš, a reiterat disponibilitatea părții slovace de a sprijini parcursul european al Republicii Moldova, inclusiv prin cooperare activă și valorificarea experienței Slovaciei în domeniul dialogului social.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale apreciază deschiderea și sprijinul partenerilor slovaci și își reafirmă angajamentul de a consolida dialogul social ca pilon esențial al dezvoltării socio-economice și al procesului de aderare la Uniunea Europeană.