Despre OIM

 

Tipul organizației:

Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) este o instituţie specializată a Organizaţiei Naţiunilor Unite cu competenţă generală în materie de muncă şi securitate socială. Organizaţia Internaţională a Muncii este o organizaţie interguvernamentală, însă cu toate acestea, are o caracteristică ce o distinge de celelalte organizaţii de acest tip, respectiv sistemul de reprezentare şi decizie.

  Organizatia Internationala a Muncii este singura institutie internationala ce functioneaza pe principiul tripartismului, politica si programele sale fiind formulate de reprezentantii patronatelor si ai sindicatelor pe picior de egalitate cu cei guvernamentali. O.I.M. incurajeaza, de asemenea, instaurarea tripartismului in cadrul statelor membre, indemnandu-le sa stabileasca un dialog social eficient prin asocierea organizatiilor sindicale si patronale la elaborarea si, daca este cazul, la punerea in aplicare a politicilor nationale in domeniul social si economic, ca si in multe alte sectoare.
 
 
Număr de state membre:
În prezent numără 185 de state membre.
 
Scop:


Organizaţia Internaţională a Muncii şi-a stabilit scopul încă de la înfiinţarea acesteia, respectiv din anul 1919. Contextul fondării Organizaţiei Internaţionale a Muncii a fost determinat de purtarea negocierilor de pace după încheierea Primului Război Mondial. În cadrul Conferinţei de Pace ce a avut loc la Paris s-a stabilit o Comisie a legislaţiei internaţionale a muncii, Comisie care la 11 aprilie 1919 a adoptat un text ce a devenit parte a tratatului de Pace  de la Versailles. Textul adoptat de Comisie reprezintă şi astăzi Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii, însă cu unele modificări.
Preambului Constituţiei reprezintă scopul şi misiunea Organizaţiei Internaţionale a Muncii. În actul constitutiv sunt prezentate prevederi precum faptul că pacea universală nu poate fi întemeiată decât pe baza justiţiei sociale, iar neadoptarea de către o naţiune a unui regim de muncă cu adevărat uman, împiedică eforturile celorlalte naţiuni, doritoare de a ameliora situaţia în propriile ţări.
 
Organizaţia Internaţională a Muncii are ca scop promovarea justiţiei sociale şi a drepturilor recunoscute pe plan internaţional a persoanelor care muncesc. Misiunea principală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii este aceea de a asigura pacea socială, esenţială pentru prosperitate.
Una dintre priorităţile actuale ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii este aceea de a promova crearea de locuri de muncă decente şi, de asemenea, constituirea unui mediu economic şi condiţii de muncă pentru lucrători şi antreprenori pentru a participa la eforturile de pace durabilă, prosperitate şi progres social. Structura tripartită a organizaţiei oferă o platformă unică ce promovează munca decentă atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei.
 
Misiunea Organizaţiei Internaţionale a Muncii este repezentată de promovarea dreptului la un loc de muncă, încurajarea creării de locuri de muncă decente, îmbunătaţirea protecţiei sociale şi consolidarea dialogului social pentru a rezolva problemele legate de lumea muncii.
 
Organizaţia Internaţională a Muncii are patru obiective strategice, şi anume:

  • Promovarea şi realizarea standardelor şi principiilor drepturilor fundamentale în muncă;
  • Crearea de oportunităţi mai mari pentru femei şi bărbaţi pentru asigurarea de locuri de muncă şi venituri decente;
  • Creşterea acoperirii şi eficacităţii protecţiei sociale pentru toţi;
  • Consolidarea tripartismul şi dialogului social. 

 

În ceea ce priveşte obiectivele O.I.M, acestea sunt discutate şi stabilite în cadrul Conferinţei Internaţionale a Muncii ce are loc în fiecare an. În cadrul Conferinţei sunt adoptate noi standarde internaţionale în domeniul muncii, planul de activitate al organizaţiei şi bugetul.


Mijloace:


Pentru a-şi atinge obiectivele, Organizaţia Internaţională a Muncii dispune de o incomparabilă experienţă şi cunoştiinţe în domeniul muncii, pe care le-a dobândit în cei aproape o sută de ani dedicaţi satisfacerii aspiraţiilor popoarelor lumii în ceea ce priveşte locurile de muncă şi veniturile decente.
Principalele mijloace folosite de Organizaţia Internaţională a Muncii sunt reprezentate de:

  • Promovarea şi realizarea standardelor şi principiilor drepturilor fundamentale în muncă;
  • Crearea de oportunităţi mai mari pentru femei şi bărbaţi pentru asigurarea de locuri de muncă şi venituri decente;
  • Creşterea acoperirii şi eficacităţii protecţiei sociale pentru toţi;
    Consolidarea tripartismul şi dialogului social. 


Organizația Internațională a Muncii folosește drept mijloace standardele internaţionale în domeniul muncii sub forma convenţiilor, care devin tratate internaţionale obligatorii dacă sunt ratificate de statele membre, sau recomandărilor, care servesc drept ghiduri neobligatorii. În multe cazuri convenţiile stabilesc principiile de bază care să fie implementate de statele care le ratifică, în timp ce recomadările suplimentează convenţiile asigurând ghiduri mai detaliate referitoare la modul în care acestea trebuie aplicate.
Ce este interesant este că pot fi iniţiate plângeri împotriva statelor care încalcă o convenţie pe care a ratificat-o, la Tribunalul Administrativ al O.I.M
Consiliul de administraţie al O.I.M a identificat 8 convenţii fundamentale care reglemenetază domeniile principale şi drepturi fundamentale ale lucrătorilor: libertatea de asociere şi recunoaşterea efectivă a dreptului de negociere colectivă, eliminarea tuturor formelor de muncă forţată sau obligatorie, eliminarea efectivă a muncii copilului, eliminarea discriminărilor în raport cu angajarea şi profesia. Aceste principii sunt, de asemenea, prevăzute în Declaraţia privind Principiile şi Drepturile Fundamentale ale Muncii.
În 1995 O.I.M a lansat o campanie pentru ratificarea univesală a acestor 8 convenţii. Cele 8 convenţii fundamentale ale OIM sunt următoarele:

  • Convenţia nr.29/1930 privind munca forţată;
  • Convenţia nr. 87/1948 privind libertatea sindicală;
  • Convenţia nr. 98/1949 privind dreptul la organizare şi negociere colectivă;
  • Convenţia nr. 100/1951 privind egalitatea de remunerare;
  • Convenţia nr.105/1957 privind abolirea muncii forţate;
  • Convenţia nr. 111/1958 privind discriminarea (angajare şi profesie);
  • Convenţia nr. 138/1973 privind vârsta minimă;
  • Convenţia nr. 182/1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor.

 


 
Consiliul de administraţie a desemnat alte 4 convenţii ca instrumente prioritare, încurajând statele să le ratifice din cauza importanţei lor în funcţionarea sistemului internaţional de standarde în domeniul muncii.

  1. Convenţia nr. 81/1947 privind Inspecţia Muncii;
  2. Convenţia nr. 129/1969 privind Inspecţia Muncii (în agricultură);
  3. Convenţia nr. 144/1976 privind consultările tripartite (standardele internaţionale ale muncii);
  4. Convenţia nr. 122/1964 privind Politica de Ocupare.

În îndelunga sa activitate de peste 85 de ani, Organizaţia Internaţională a Muncii a adoptat 189 de convenţii şi 203 de recomandări, acoperind practic întreaga materie, care, pe plan intern, este reglementată de legislaţia muncii, respectiv legislația securităţii sociale.
Totodată, sub egida O.I.M, de desfăşoară şi o intensă activitate de cooperare tehnică şi o bogată activitate de cercetare ştiinţifică.
O.I.M oferă o bază statistică impresionantă pe problema pieţii muncii şi calculează unul dintre cei mai complecşi indicatori ai performanţei unui stat în domeniul muncii încă din 1980: Indicatorii Cheie ai Pieţei de Muncă (KILM). Departamentul de statistică îşi propune să ajute statele membre în dezvoltarea şi implementarea politicilor corespunzătoare în domeniul muncii. Organizaţia beneficiază şi de un centru de training situat în Turin, al cărui scop este de a pregăti personalul organizaţiei şi statele membre în domeniu.